joi, 8 ianuarie 2015

Solitary consignment down to oblivion

Viața este probabil cel mai complex produs care vine neînsoțit de instrucțiuni sau avertizări. Înainte de a nega faptul că viața, în special a voastră, este un produs - și nu mă refer la sensul de un produs al părinților voștri - citiți ceva mai jos.

Ar fi oare mai simplu dacă principalele etape ale vieților noastre ar debuta cu o mică broșură informativă, oferită de cine știe ce agenție guvernamentală cu caracter social, care să ne explice câteva dintre aspectele generale cu care vom fi confruntați, care sunt principalele așteptări, obstacole și care sunt modurile tipice de abordare a problemelor? Discutabil. Putem apela la prieteni, rude, cunoștințe pentru a încerca măcar să obținem ceva similar.

Dacă ar fi să primim totuși o broșură larg informativă despre ce ne așteptă în viață, noi, norocoșii membri ai unei societăți de consum, am fi delectați probabil cu următoarele (va fi un ghid foarte, foarte generic):

Bine ați venit la viață. Etape principale * :

a) 0-18 ani: joacă, descoperire, studiu, experimentare, relații sociale inter-umane (potențial contact initial cu grupuri minore organizate în stil mafiot sau indivizi solitari care se ocupă cu intimidări, înstrăinare de proprietate, privare temporară de libertate, vătămare corporală etc).

b) 18 - 30 ani: ceva mai serios, dar similar cu (a) în prima parte, aspirații profesionale și introducerea în câmpul muncii, căsătorie și copii undeva în acest interval (notă de subsol: în ultima vreme, copiii apar în ultima parte a intervalului, din acest motiv s-ar putea ca în viitorul apropiat să fie mutați sub (c)).

c) 30 - 50 ani: crescut copii, pierdut orice formă de individualitate, majoritatea sau totalitatea prietenilor formați în (b) se va evapora (potențial valabil și pentru (a)), pierdut orice interes dobândit în (a) și (b), libertate completă de a munci pe o plantație la alegere (deși în principal făgașul acestei activitați este deja bine stabilit din (b)), debutul problemelor de sănătate cauzate de stilul de viață adoptat în (b), sentiment de singurătate.

d) 50 - 80 ani: crescut nepoți - pentru că în acestă perioadă copiii concepuți în (b) sunt ocupați până peste cap cu propria tranziție (b)-(c), agravarea problemelor de sănătate, potențială dezumanizare și pierdere a demnității în funcție de regiunea de reședință, sentiment accentuat de singurătate, moarte.

e) 90+ ani: serios? de ce mai ești aici? îți mai amintești cum te cheamă? nu ești curios să vezi ce este după văl? poți măcar să îți faci nevoile singur? serios, chiar poți? Înseamnă că ai deviat de la plan undeva între (b) și (d). În acest caz te rugăm completează un formular cu povestea vieții tale pentru a putea preveni apariția acestor cazuri pe viitor - reamintim că moartea și alte fenomene terminale sunt momentan prevăzute în (d).

* Avertizare: moartea este imprevizibilă și în ciuda eforturilor făcute pentru a o standardiza, în continuare tinde să aibă un caracter imprevizibil, fiind potențial întâlnită în oricare dintre fazele prezentate ((a) - (e)). În cazul în care moartea intervine în mijocul unei etape prezentate, vă amintim că etapele ulterioare vor fi anulate fără drept de apel.

Sigur, întotdeauna se vor întâlni și oameni care deviază de la plan, dar momentan nu cred că sunt un grup statistic demn de luat în considerare.

Planul de viață ne este ghidat pe acest făgaș de societatea în care trăim și de modul ei de funcționare, conceput, în mod absurd, de generații anterioare, oameni care nu mai trăiesc de multă vreme și nu pot reacționa la situații actuale, de interese coorporatiste și de o denaturare din ce în ce mai accentuată a ce este important în viața unui om și ce este valoros pentru societate când vine vorba de viața unui individ.

În momentul de față aceste valori sunt reflectate de tiparul de mai sus: omul este văzut ca o entitate statistică, care lasă urmași demni să îi continue munca - în general nesemnificativă atât pentru el cât și pentru societate, urmași care la rândul lor vor merge prin viață urmând același plan - nu tocmai o fabrică de oameni exceptionali, sau, în cele mai multe cazuri, măcar multumiți că trăiesc marele plan.

Și totuși nu poți opri un colos pus deja în mișcare. Mai ales în cazul unei întregi planete plină de ființe complexe cu un sistem social la fel de complex, inerția este prea mare, cei dornici să îl oprească prea puțini.

E adevărat ce spun unii pușcăriași de cursă lungă: Dacă stai închis între 4 pereți, fără multă lumină, mult timp, ajunge să nu ți se pară atât de rău, să te obișnuiești, ajungi să trăiești după regulile închisorii chiar și după ce ești eliberat. Ajunge să ți se pară ciudat când cineva îți sugerează că nu e normal să fie așa.

Chiar trebuie să așteptăm următorul dezastru global pentru a schimba ceva în existențele noastre umane chinute? Mă tem că nici acele potențiale schimbări nu vor fi făcute în direcția potrivită. Deși se spune că umanitatea poate arâta ce e mai bun din ea atunci când e amenințată cu dispariția - eu cred că tocmai acela este momentul pentru o revenire la clasicul animal, baza oricărei ființe raționale.

Aș propune eu ceva, cu un chițăit mic, neauzit de nimeni în marea de păreri, total ignorat: accent pe fericire, utilitate, sănătate și curiozitate, nu pe profit, nu pe iluzii frumos colorate și numerotate. Și nici atunci viața nu ar fi ușoară, dar măcar am trăi și apoi pleca împăcați.

Niciun comentariu: